Conferință de Promovare și Valorificare a Patrimoniului Cultural la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” din Durău

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 22, 2020

Participanți la această conferință au fost directori, profesori, bibliotecari, lucrători de tineret, coordonatori de organizații culturale din zona de munte a județului Neamț, dar și parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Ceahlău, părintele Ștefan Costel, cu a cărui binecuvântare am început lucrările acestui eveniment.

Prima zi a evenimentului a început cu o introducere în tematica ce va fi abordată pe parcursul celor două zile, cu prezentarea agenției și a proiectelor acesteia și cu introducerea participanților și a voluntarilor Asociației Super Tineri (ASIRYS). De remarcat faptul că printre voluntari s-au numărat și tineri din Italia, Coreea de Sud și Peru. După momentul de început, facilitatorii conferinței au prezentat proiectele pe care ei le desfășoară în comunitățile din orașul Târgu Frumos și localitățile limitrofe, ateliere de metode non-formale Arts Lab de fotografie, storytelling, ceramică, muzică și festivalul Folcloristica, ediția a VI-a. Tot programul a cuprins mărturii ale voluntarilor, care au vorbit despre importanța acțiunilor de voluntariat în viața tinerilor, importanța educației non-formale și oportunitățile pe care aceștia le-au avut, ca participanți la aceste proiecte. În continuare, cei prezenți au fost angrenați într-un exercițiu de identificare a principalelor provocări locale, în materie de implicare a tinerilor și valorificare a patrimoniului local.

Cea de-a doua parte a conferinței a continuat duminică, la orele prânzului. Hrăniți fiind de seva Sfintei Liturghii, participanți au fost provocați să experimenteze ateliere de educație non-formală, fiind încurajați să folosească metode inovative pentru a mobiliza comunitățile locale. De asemenea, cei interesați au dezvoltat idei de proiecte, stabilindu-se un parteneriat cu reprezentanții comunei Ceahlău pentru transformarea bibliotecii locale într-un centru educațional și promovarea patrimoniului local, ce include Palatul Cnejilor, în rândul localnicilor și turiștilor. În acest sens, Mihaela Diana Podariu, managerul Agenției de Consultanță și Training pentru Dezvoltare Sustenabilă, și-a exprimat interesul de a implementa și pe aceste meleaguri proiecte care au avut un impact deosebit în rândul participanților și a locurilor din care fac parte: „Comunitățile de pe valea Ceahlăului se confruntă cu provocări similare comunităților din preajma Iașului. Patrimoniul cultural este insuficient promovat, iar tinerii migrează către orașele mari ori alte țări. Ce e de făcut? În cadrul conferinței desfășurate am definit câteva soluții, care pot fi implementate la nivel local de liderii formali și informali, și am pus bazele unor noi parteneriate, cu Biblioteca din Ceahlău sau organizatorii Festivalului Haiducilor, din Grințieș. Energia tinerilor poate fi canalizată către dezvoltarea comunitară, doar că e nevoie de îndrumare, proiecte și oameni ai locului care să învețe continuu și să-și asume misiunea de a uni și de a face «sacrificii» personale spre binele întregii comunități. Aș mai menționa și atitudinea de a nu aștepta aprecierea nimănui pentru munca și binele făcut ori proiectele implementate. Județul Neamț, o zonă profund spirituală, înconjurată de natură și oameni buni, are un potențial uriaș, iar programele Erasmus Plus sau Corpul European de Solidaritate pot contribui prin metodologiile și resursele financiare disponibile la formarea unor profesioniști în educație, care să valorifice patrimoniul cultural și să motiveze tinerii să fie activi, să contribuie la dezvoltare și să rămână în comunitățile lor”. (Nicolae-Cătălin Popa, CCP „Sfântul Daniil Sihastrul” Durău)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri